Festivalul Vinului Moldovei

 In From Our Events

Festivalul Vinului Moldovei

Creat pentru a fi savurat

 

„Ziua Națională a Vinului Moldovei” a trecut Prutul, iar pentru asta, în primul weekend al lunii octombrie a fost organizat „Festivalul Vinului Moldovei” – primul eveniment dedicat vinului, muzicii și culturii Republicii Moldova care a avut loc în România.

Evenimentul organizat cu genericul „Creat pentru a fi savurat” a fost bogat în atracții pentru vizitatori, cum ar fi: degustări de vinuri de la crame renumite, preparate culinare delicioase, zonă de joacă pentru cei mici și seminarii dedicate vinului. Mai mult decât atât, vizitatorii s-au putut bucura de activitățile meșteșugărești, precum olăritul sau cioplitul în lemn.

La eveniment au fost prezente cele mai importante 21 de vinării moldovenești, precum Château Vartely, Purcari, Castel Mimi, Timbrus, Gitana, Călărași Divin, Mileștii Mici, Suvorov & Kazayak Vin, Unicorn, Maurt, Alianța Vin, Bostavan, Vinuri de Comrat, Grada Vine, Fautor, Vinăria din Vale, Rădăcini, Sălcuța, Aroma S.A., Doina Vin și Producători Mici, care au oferit iubitorilor de vin experiența gustului de calitate.  

Pe lângă degustările de vin, adulții au putut participa la o serie de activități interesante pregătite special pentru ei, inclusiv wine masterclasses susținute de specialiști în domeniu, dar și food masterclasses, moderate de Angela Brașoveanu, autoarea cărții “Moldova – oameni, locuri, bucătărie și vin” și susținute de bucătarul Marian Dinu, care a revoluționat conceptul de gastronomie din Moldova.

În cele două zile, iubitorii de vin au putut savura Vinul Moldovei într-un ambient muzical inedit. Pe scena amplasată la marginea pădurii au urcat artiști renumiți din România și Republica Moldova: Carla’s Dreams, Zdob si Zdub, Cuibul, Valeria Stoica, The Mono Jacks, Byron, Irina Sarbu Band si Nadia Trohin impreuna cu Mircea Tiberian .

Evenimentul s-a desfășurat în paralel cu Ziua Națională a Vinului de la Chișinău, inițiatorul proiectului – Oficiul Național al Viei și Vinului – dorind să aducă prin această sincronicitate un omagiu istoriei și tradiției comune a celor două popoare în anul centenar.

Festivalul Vinului Moldovei

Photo: www.themoment.ro | Geo Curnic


Festivalul Vinului Moldovei

Photo: www.themoment.ro | Geo Curnic


Festivalul Vinului Moldovei

Photo: www.themoment.ro | Geo Curnic


Festivalul Vinului Moldovei

Photo: www.themoment.ro | Geo Curnic


Festivalul Vinului Moldovei

Photo: www.themoment.ro | Geo Curnic

 

Articole recente

Lasa un comentariu

four × five =

Start typing and press Enter to search