Pentru dezvoltarea și implementarea coerentă a oricărei strategii îndrăznețe, trebuie să împărtășești viziunea cu cei din compania ta și să le obții susținerea. Atunci când vrei să provoci oamenii să fie creativi și să își împărtășească liber ideile, obții rezultate semnificativ mai bune într-un spațiu diferit de cel al biroului, unul special amenajat pentru activități creative.
Acesta este motivul pentru care cele mai multe companii mari acordă atât de multă atenție întâlnirilor echipelor de management, întâlniri în care se prezintă rezultatele, dar și strategiile ți obiectivele pentru noul an. O asemenea întâlnire este esențială pentru întregul an financiar, asa că trebuie livrată de către o echipă dedicată, cu experiență în astfel de evenimente! Noi îți aducem factorul “wow!”, împreună cu atmosfera și organizarea potrivită care te vor ajuta să îți comunici obiectivele, să inspiri și să îți îndrepți afacerea către excelență.
Planificare & Concept
Evaluăm nevoile în funcție de obiective, număr de participanți, timp disponibil și buget.
Dezvoltăm împreună cea mai potrivită temă pentru nevoile tale.
Cercetăm potențiale locații și le propunem pe cele mai potrivite, în cadrul cărora putem integra cel mai bine evenimentul. În plus, ne ocupăm de toate contractele, documentele și de relația cu furnizorii, în vederea organizării evenimentului.


Comunicare & Branding
Anunțăm evenimentul, îl promovăm și creăm entuziasm în rândul organizației încă dinainte de începerea acestuia.
Aliniem întotdeauna locația, decorurile și elementele informative la conceptul și brandul companiei tale.
Logistică & Producție
Pregătim minuțios locația evenimentului, până când atingem perfecțiunea în cele mai mici detalii.
Oferim servicii de design, producție și montaj audio/video de cea mai înaltă calitate și îți punem la dispozitie toate soluțiile testate cu succes de-a lungul istoriei evenimentelor noastre de succes.


Momente inedite & networking
Aranjăm momente cheie pe parcursul evenimentului pentru a trece participanții printr-o serie de stări emoționale astfel încât să maximizăm memorabilitatea întregii conferințe și să asigurăm un nivel de energie al participanților în ton cu desfășurarea evenimentului.
Organizăm team buildinguri sau activități de team building integrate în agendele conferințelor pentru a crește coeziunea dintre colegi, a îmbunătăți comunicarea dintre aceștia și a facilita sentimentul de apartenență la grup, dar și pentru a evidenția scopul lor comun.
Orice conferință de succes merită celebrată – de aceea organizăm petreceri extraordinare pentru a marca finalul conferințelor și prin care creăm ocazia perfectă pentru angajații tăi să se distreze împreună și să își întărească relațiile dintre ei.