-
"“I think it is in collaboration that the nature of art is revealed.”spunea Steve Lacy un cunoscut compozitor si saxofonist american. O sa mă leg de aceste cuvinte sa fac referința la frumoasa colaborare ce ne leagă de echipa Universum event, intr-un sens larg, termenul artă desemnează orice activitate, care se bazează pe cunoștințe, exercițiu, percepție, imaginație și intuiție, am fost provocați sa ducem colaborarea dintre noi la stadiul de arta si pentru asta mulțumesc artiștilor."
-
"Foarte emotionant sa vezi oameni care, desi nu au absolut nicio legatura cu instrumentele muzicale sau cu acest gen de muzica, realizeaza ceva magnific." (participant) "Am cantat pentru prima data intr-o orchestra. Este un lucru de neuitat." (participant) "Este una din experientele unice din viata unui om, ce incanta simturile, si te poarta intr-un univers fantastic." (participant)
-
"Super experienta din toate punctele de vedere de care ne vom aduce amintecu totii cu mare drag. Datorita echipei Universum am avut un super team building care a reusit sa conecteze la acelasi obiectiv de la inceput pana la final peste 200 oameni. Multumim Universum pentru seriozitate, implicare si nu in ultimul rand pentru faptul ca in fiecare an vin cu noi si noi propuneri de team building."
-
"In calitate de organizator al evenimentului din partea NEPI, consider extraordinar faptul ca a fost necesar doar sa pun la dispozitie cateva informatii de baza si totul sa se intample si sa fie pregatit exemplar, fara sincope in comunicare, fara multe telefoane obositoare si stresante, fara zeci de intrebari si pierdere de vreme. Am apreciat, de asemenea, spiritul pozitiv al tuturor celor pe care i-am cunoscut si sentimentul de relaxare, de a face lucrurile din pasiune si cu placere, nu pentru ca trebuie facute. Se intampla destul de rar colaborarea cu persoane atat de implicate in ceea ce fac. Consider ca a fost un inceput mai mult decat promitator pentru tot ceea ce sper sa mai facem impreuna pe viitor. Va multumesc din suflet."
-
Once you go Universum, you’ll always choose Universum! Profesionalism, perseverenta, flexibilitatea, dedicarea, proactivitatea si multitudinea de solutii pe care le aveti in absolut orice situatie sunt doar cateva din caracteristicile pe care le apreciem la fiecare eveniment pe care il organizam impreuna, iar acest teambuilding nu face exceptie. Sunteti un partener de incredere, gata oricand sa faca tot ce ii sta in putinta pentru reusita evenimentului conceput impreuna. Ne place sa va avem alaturi de noi si sa cream impreuna momente unice si distractive pentru echipa EXE 🙂 Felicitari lui Vasi si echipei sale pentru toata implicarea, buna dispozitie, energia si zambetele pe care ni le-au transmis pe toata durata evenimentului! Va apreciem si recomandam cu toata increderea un partener ca voi pentru a creste energia, engagementul si spiritul de echipa al angajatilor in organizatii! Cu mare drag, ai vostri prieteni, EXE Software
-
Echipa Universum a fost alaturi de noi intelegand necesitatile si rezultatul la care trebuie sa ajungem, a propus activitatile potrivite si le-a organizat in asa fel incat sa anime orice tipologie existenta in echipa noastra. Rezultatul obtinut a fost peste asteptari si se datoreaza in egala masura si echipei Universum care s-a implicat si ne-a facilitat atingerea obiectivelor. Cu siguranta contam pe ajutorul vostru pentru evenimentele viitoare, cu idei noi si cu challege-uri noi. Va multumim!
-
La recomandarea unei alte agentii, am colaborat cu echipa Universum pentru prima data in Mai 2017. Am fost incantata de seriozitatea echipei, de profesionalismul si implicarea acesteia. Totul a decurs exact asa cum ma asteptam. Dupa ce am inceput proiectul cu Universum, am primit referinte si de la alte mari companii din agribusiness-ul romanesc. Pentru orice tip de eveniment, cred ca echipa Universum ar face fata cu succes!
-
O echipa de oameni tineri, profi, care sunt adevarati "arhitecti de evenimente". Va multumesc!
-
Asa cum ne-ati obisnuit, profesionalismul si calitatea serviciilor livrate ne-au facut sa ne simtim speciali si cu buna dispozitie in cadrul evenimentului. Caldura si armonia cu care ne-ati onorat solicitarile noastre ne fac sa ne intoarcem, iar si iar catre voi Va multumim pentru sprijinul pe care ni-l oferiti pentru a creste entuziasmul si buna dispozitie a echipei EXE Software!
-
Ne-am dorit sa organizam un eveniment unic si memorabil pentru cei mai buni dintre angajatii nostri iar propunerile celor de la Universum si felul in care s-au ocupat de toate detaliile ne-au ajutat sa producem in colegii nostri emotiile de neuitat, pe care ni le doream. Multumim!
-
Mi-au placut din primul moment cand i-am contactat,mi-au placut abordarea diferita fata de nevoile noastre,mi-au placut rabdarea/profesionalismullor. Evenimentul a iesit superb,iar echipa Universum a fost cu mult peste asteptari.
-
Experienta cu echipa Universum Events a fost cu siguranta una dintre cele pe care le-as dori sa le repet, cat mai curand. Am apreciat de la inceput deschiderea de care au dat dovada Alexandra si Paul. Ulterior, cand am intalnit echipa MasterChef, pe Alex si Tibi, mi-am dat seama ca totul va decurge asa cum trebuia si cum ne doream. Datorita lor am avut parte de un adevarat teambuilding iar pentru acest lucru, intreaga echipa de marketing Coca Cola HBC le multumeste!
-
Nu credeam ca exista cineva care sa trateze cu atata seriozitate si profesionalism teambuildingurile - pana cand am avit ocazia sa ii intalnesc pe cei de la Universum. De la diversitatea activitatilor, logistica, sonorizare si echipa in sine foarte energica, totul a fost o experienta de neuitat pentru participanti, fara sa existe ceva de reprosat. Felicitari si astept cu drag sa ne revedem la urmatorul eveniment!
-
Universum este o echipa bine organizata, cu oameni pozitivi, prietenosi, eficienti, atenti la detalii. Iti inspira incredere ca lucrurile vor iesi exact cum doresti.
-
Cel mai bun feedback pentru aceasta experienta vine din multumirile pe care le primim de la colegi pentru inspiratia de a lucre cu ei, din discutiile de dupa eveniment pe holuri, la bucatarie, din nerabdarea de a vede fotografiile si filmuletele de la eveniment si, mai ales, din numarul de updates pe Facebook in pauzele dintre activitatile evenimentului. Multumim, Universum!
-
“I think it is in collaboration that the nature of art is revealed.”spunea Steve Lacy un cunoscut compozitor si saxofonist american. O sa mă leg de aceste cuvinte sa fac referința la frumoasa colaborare ce ne leagă de echipa Universum event, intr-un sens larg, termenul artă desemnează orice activitate, care se bazează pe cunoștințe, exercițiu, percepție, imaginație și intuiție, am fost provocați sa ducem colaborarea dintre noi la stadiul de arta si pentru asta mulțumesc artiștilor.
-
"Foarte emotionant sa vezi oameni care, desi nu au absolut nicio legatura cu instrumentele muzicale sau cu acest gen de muzica, realizeaza ceva magnific." (participant) "Am cantat pentru prima data intr-o orchestra. Este un lucru de neuitat." (participant) "Este una din experientele unice din viata unui om, ce incanta simturile, si te poarta intr-un univers fantastic." (participant)
-
Super experienta din toate punctele de vedere de care ne vom aduce amintecu totii cu mare drag. Datorita echipei Universum am avut un super team building care a reusit sa conecteze la acelasi obiectiv de la inceput pana la final peste 200 oameni. Multumim Universum pentru seriozitate, implicare si nu in ultimul rand pentru faptul ca in fiecare an vin cu noi si noi propuneri de team building.
-
Teambuilding-ul organizat de Craciun ne-a facut sa zambim exact ca atunci cand eram copii si descopeream dimineata cadourile sub brad. Echipa Universum este un grup de 'indeplinitori de vise frumoase'. Ii suspectez serios ca isi au sediul central in Rovaniemi 😉
-
In calitate de organizator al evenimentului din partea NEPI, consider extraordinar faptul ca a fost necesar doar sa pun la dispozitie cateva informatii de baza si totul sa se intample si sa fie pregatit exemplar, fara sincope in comunicare, fara multe telefoane obositoare si stresante, fara zeci de intrebari si pierdere de vreme. Am apreciat, de asemenea, spiritul pozitiv al tuturor celor pe care i-am cunoscut si sentimentul de relaxare, de a face lucrurile din pasiune si cu placere, nu pentru ca trebuie facute. Se intampla destul de rar colaborarea cu persoane atat de implicate in ceea ce fac. Consider ca a fost un inceput mai mult decat promitator pentru tot ceea ce sper sa mai facem impreuna pe viitor. Va multumesc din suflet.
-
Mi-a placut modul in care am interactionat si implicarea facilitatorilor pe toata durata teambuilding-ului, nu doar pe parcursul activitatilor. Au fost exercitii noi, dinamice si atractive, iar recuzita pusa la dispozitie a fost foarte cuprinzatoare.
-
A fost pentru prima data cand am lucrat cu echipa Universum iar experienta in sine a fost foarte placuta. Au raspuns prompt la tot felul de cerinte pentru care mai aveau foarte putin timp la dispozitie si pe care le-au realizat cu success. Au identificat solutii pentru a reduce costurile dar au pastrat la acelasi strandard inalt tot ceea ce au livrat. Ii recomand cu caldura pentru orice fel de eveniment corporate si nu numai.
-
Ne-am asteptat la un eveniment diferit, am primit unul din categoria WOW.
-
Doresc sa felicit intraga echipa Universum si in special pe Alexandra si Mirel pentru suportul acordat in realizarea evenimentului de la Palatul Parlamentului. Astept cu nerabdare urmatoarea provocare la care sa lucram din nou.
-
Feedback-ul primit din partea colegiilor transmite cel mai bine experienta traita: „cel mai tare teambuilding, au fost super reusite activitatiile si petrecerea. ? De obicei doar una dintre ele era reusita.
-
Am transmis un mesaj pe pagina de internet si in cel mai scurt timp am fost contactati de un reprezentant Universum, care ne-a transmis apoi o lista cu activitatile disponibile. Ne-a placut faptul ca echipa s-a adaptat evenimentului nostru, care avea deja o tema, ca a dat dovada de flexibilitate in ceea ce priveste aspectele administrative si ca, la fata locului, au observat echipa si acest lucru s-a vazut mai ales la Go Team, unde intrebarile faceau referire la activitatile independente avute de noi in ziua anterioara.
-
Cred că flexibilitatea echipei, organizarea şi disponibilitatea sunt criterii cheie de recomandare. Un aspect cel putin la fel de important e si faptul ca au fost orientati spre client, spre nevoi, solicitari si dupa o analiza de context au adaptat materialele si evenimentul ca atare.
-
O echipa serioasa, profesionista, locul unde poti lansa o ideie si sa obti un eveniment memorabil, un adevarat partener. Pe toata perioada pregatiri am simtit siguranta si am primit increderea ca evenimentul va fi unul de exceptie. Felicitari echipei!
-
Am apreciat in mod deosebit ajutorul chiar si in situatiile in care echipa Universum nu ar fi fost obligata sa intervina, disponibilitatea voastra la orice ora, deschiderea catre orice propunere si modificare de program desi poate, in anumite situatii, ar fi mai indicat sa faceti exceptie de la "orice se poate". 🙂 As mentiona, de asemenea, ca ambele activitati au fost in premiera pentru voi, insa acest lucru nu a fost simtit de catre participanti, cel putin nu conform feedback-ului primit pana acum. Vom face si noi un formular de feedback pentru toti participantii si va voi comunica rezultatele, consider ca acest lucru va fi mai important decat o singura opinie personala si nu foarte obiectiva. Vasi rulz!
-
Colaborarea cu echipa Universum Events a fost la cele mai inalte standarde, sunteti profesionisti in adevaratul sens al cuvantului si ceea ce faceti este un benchmark in domeniu. Keep it that away!
-
Dupa aproape 3 ani de la primul eveniment organizat cu Universum, am ramas surprins sa vad cat de mult au crescut si s-au dezvoltat. Au crescut numarul intern de colegi si au dezvoltat o eficeinta de lucru fantastica,cu mai putini oameni alocati proiectului. La al doilea eveniment organizat cu ei, am fost surprins, am fost uimit, am fost bucuros, am fost mandru, am fost ragusit, am fost oboist, dar la final am fost fericit. Doza mixului de sentimente este unica, cu siguranta aceeasi reteta o voi folosi si in viitor.
-
A fost o experienta placuta, bine pusa la punct si amuzanta.
-
Echipa Universum a fost alaturi de noi intelegand necesitatile si rezultatul la care trebuie sa ajungem, a propus activitatile potrivite si le-a organizat in asa fel incat sa anime orice tipologie existenta in echipa noastra. Rezultatul obtinut a fost peste asteptari si se datoreaza in egala masura si echipei Universum care s-a implicat si ne-a facilitat atingerea obiectivelor. Cu siguranta contam pe ajutorul vostru pentru evenimentele viitoare, cu idei noi si cu challege-uri noi. Va multumim!
-
Once you go Universum, you’ll always choose Universum! Profesionalism, perseverenta, flexibilitatea, dedicarea, proactivitatea si multitudinea de solutii pe care le aveti in absolut orice situatie sunt doar cateva din caracteristicile pe care le apreciem la fiecare eveniment pe care il organizam impreuna, iar acest teambuilding nu face exceptie. Sunteti un partener de incredere, gata oricand sa faca tot ce ii sta in putinta pentru reusita evenimentului conceput impreuna. Ne place sa va avem alaturi de noi si sa cream impreuna momente unice si distractive pentru echipa EXE 🙂 Felicitari lui Vasi si echipei sale pentru toata implicarea, buna dispozitie, energia si zambetele pe care ni le-au transmis pe toata durata evenimentului! Va apreciem si recomandam cu toata increderea un partener ca voi pentru a creste energia, engagementul si spiritul de echipa al angajatilor in organizatii! Cu mare drag, ai vostri prieteni, EXE Software
-
A fost un eveniment reusit, am experimentat exercitii noi (Essence of Excellence) si ne-am sudat ca echipa in cadrul Beat the Box. Multumim Universum pentru o experienta deosebita!
-
Toata echipa Hochland a fost extrem de incantata de ce s-a intamplat acolo, momentul orchestrate fiind unul de mare, mare exceptie, o experienta pe care nimeni nu s-a gandit ca o poate trai. Va multumim din suflet pentru seriozitatea si implicarea de care ati dat dovada pe toata durata evenimentului.
-
Până acum am colaborat pentru trei proiecte mari și am fost mulțumită de fiecare dată. 🙂 Aștept următoarele colaborări, care trebuie să fie cel puțin la fel de bune ca cele de până acum, mai ales că și așteptările colegilor sunt la înălțime. 🙂 Mulțumesc și ne auzim curând pentru alte provocări! 🙂
-
Evenimentul stiam ca o sa fie un "WOwww" pentru participanti insa a fost dublat / triplat "Wow-ul". Nu am avut nici un participant care a avut ceva negativ de zis la adresa evenimentului, doar este cunoscuta vorba "nu-i poti multumi pe toti...". Iata ca se poate. Am observat cu atentie membrii echipei de proiect Universum si am ramas foarte impresionata de modul in care lucreaza impreuna. Felicitari!
-
Per total a fost o experienta pozitiva. Avand in vedere constrangerile de timp nu stiu daca se putea organiza cu mult mai bine de atat. Evenimentul a iesit bine. Partea de team building a fost intradevar inedita.
-
Este prima experienta cu Universum, interactiunea cu intreaga echipa a decurs foarte bine, grafica si materialele propuse si produse au fost de calitate si la timp. Lucreaza rapid si eficient sub presiune.
-
Great team, great results 🙂
-
O echipa profesionista, tanara, entuziasta si responsabila, care face follow-up si se asigura ca fiecare lucru a fost analizat si va functiona.
-
Ne pare bine ca sunteti parte de cativa ani buni deja din succesul evenimentelor pe care le organizam in Ipsos.
-
O echipa formata din oameni frumosi, plini de energie si creativitate, toate acestea fiind puse la incercare de un eveniment de 230 de participanti, initial conceput ca avand 150. Am avut 80 de participanti in plus, si, solutii constructive s-au gasit intr-un timp foarte scurt pentru a-i face si pe acestia a avea parte de aceeasi exeprienta Canephron, produsul in jurul caruia a gravitat evenimentul. Parte din echipa o cunosc si din cadrul altor intercatiuni la care am avut oportunitatea a participa - team building-uri - workshop-uri etc. Va multumesc! Thumbs up guys! You rocked!
-
Multumim pentru ajutor si implicare! 🙂 Ne bucuram de colaborare si tinem legatura pentru evenimentele urmatoare. Cu drag, Andreea Ciarnau
-
O experienta placuta, o echipa deschisa, de retinut pentru viitoare evenimente.
-
O experienta frumoasa si placuta, as repeta-o oricand! Bravo Universum! Sunteti exact ce trebuie ...cand trebuie ...:) Multumim pentru tot!
-
Toata echipa a fost foarte profi si, in ciuda timpului scurt, membrii au reusit sa ofere toate conditiile unei petreceri reusite.
-
Super echipa, astept cu nerabdare sa lucram impreuna si pentru proiectele de evenimente viitoare!
-
Echipa Universum este una seriosa si profesionala. Poti avea incredere ca vor rezolva orice problema care apare la ultimul minut.
-
Desi a fost un eveniment corporatist cu un public divers, momentele au fost traite cu intensitate de fiecare in parte fiind apreciate la maxim. Organizarea a fost asa cum ne-am asteptat si un pic peste. Multumim pentru tot, pe data viitoare.
-
Creativitate, inventivitate, incredere! Un partener alaturi de care am putut face imposibilul posibil.
-
Echipa Universum este foarte ok, ne-au ajutat cu tot ce am avut nevoie, au fost deschisi, amabili, saritori etc
-
Echipa Universum este dovada clara a expresiei "Si daca nu avem, facem!". De fiecare data este o placere sa lucram cu voi, iar energia si entuzismul vostru ne ofera singuranta ca evenimentul va iesi unul cat mai reusit. In colaborarea noastra, nici challenge-urile de ultimul moment nu au lipsit, dar rezolvarea acestora au intarit spiritul de professionalism si inovatia care va defines. Va multumim pentru tot suportul!
-
Experienta a fost si de data aceasta una pozitiva, comunicarea a decurs foarte bine, echipa care ne-a fost desemnata a reusit de fiecare data sa rezolve impedimentele aparute (atat inaintea cat si in timpul evenimentului ), a reusit sa se replieze atunci cand s-a decis schimbarea datei evenimentului si, in ciuda cererii foarte mari pentru locatii, ne-a gasit una potrivita tematicii noastre. Va multumim mult pentru tot!
-
Petrecerea a fost primita bine de catre colectivul EXE Software. Elementele decorative prezente, precum si organizarea atenta si implicarea pe care le-a dovedit Eva in organizarea acestei petreceri a facut ca atmosfera sa fie una potrivita acestei ocazii. Tin sa ii multumesc Evei pe aceasta cale si colegilor care au ajutat la organizare si solutionarea micilor provocari pe care le-am avut pe parcursul colaborarii pe acest eveniment.
-
Am apreciat proactivitatea si inovatia ideilor cu care ati venit, chiar daca de cateva ori presupunea sa va bateti singuri cuie in talpa. Coerenta momentelor si solutiilor cu care ati venit arata inca o data importanta unui parteneriat pe termen lung, cu echipe de profesionalisti care cunosc brandul si cerintele noastre. Iar, acest lucru s-a vazut in implementare si fluenta comunicarii. Va multumesc ca suntem cu adevarat parteneri, ca avem o relatie bazata pe incredere si profesionalism. Sunteti un model in piata de events architects. La cat mai multe evenimente impreuna!